Fermierii care au cerut subventie pentru ovine, verificati de APIA!

Fermierii care au cerut subventie pentru ovine, verificati de APIA!

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că s-a încheiat Campania de primire a cererilor de acordare a plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, pentru speciile ovine/caprine.

Crescatorii de ovine/caprine din judetul Botosani au depus in perioada 15 mai-16 iunie un numar de...

»Citeste tot articolul

Stiri

Protestul medicilor de familie din Botosani: "Cineva care sta intr-un birou a elaborat aceste idei super-geniale!"

Autor:  
Publicat: 15-02-2011
Video (0)   Foto (1)   Comentarii (0)   Vizualizari (2500)  

Protestul medicilor de familie din Botosani:

Medicii de familie din judetul Botosani refuza sa incheie noul contract-cadru cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. Acestia spun ca, odata cu semnarea acestui contract, isi pun singuri lacatul pe cabinete si, in plus, normele contractului incalca drepturile pacientilor.
 
Zeci de medici de familie din judetul Botosani s-au intalnit in urma cu cateva zile si au hotarat ca niciunul sa nu semneze contractul-cadru cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, care ar urma sa intre in vigoare incepand cu data de 1 aprilie. Lista de nemultumiri a cadrelor medicale este una destul de lunga, si acestia acuza ca la intocmirea acestui contract-cadru nu au fost consultati, iar documentul a fost facut fara a se tine cont de realitatile din teritoriu.

Una dintre nemultumirile majore ale medicilor este cea legata de preluarea activitatii medicilor de familie de catre cabinetele de ambulator, in cazul in care acestia nu semneaza contractul cu Casa. 

"In proiectul de norme este o prevedere care spune ca daca 50% din medicii de familie vor refuza sa semneze contractul-cadru, activitatea acestora va fi preluata de medicii din ambulatoriu. Este deliberat facuta aceasta strategie, cineva care sta intr-un birou, care nu cunoaste realitatea din teren, a elaborat aceste idei super-geniale. Medicul de ambulatoriu nu are pregatire in medicina de familie, si mai apare si intrebarea cati pacienti vor putea fi primiti in ambulatoriu? Tendinta este de a aduce asistenta medicala cat mai aproape de pacient, nu de a pune pacientul pe drumuri", a declarat Doru Culiceanu, medic de familie.

O alta nemultumire a medicilor de familie este legata de impunerea unor plafoane de prescriptii la medicamente, dar si faptul ca medicii trebuie sa realizeze informatizarea sistemului cu fonduri proprii, fiind vorba de achizitionarea unor cititoare de carduri, pentru noile carduri de sanatate. In plus, se plang ca in noul contract-cadru s-au modificat prevederile privind conditiile grele de munca, fiind practic fortati sa faca munca in conditii grele, fara a li se asigura si cele necesare.

"Sunt foarte multe prevederi aberante, iar aceste norme de aplicare a contractului-cadru duc la falimentarea cabinetelor. Dupa 20 de consultatii, acordate in contract cu Casa de Asiguarari de Sanatate, daca am 40-50 de pacienti nu mai pot sa eliberez documente medicale, si astfel incalc dreptul pacientului, care este asigurat. Trebuie sa il reprogramez sau sa eliberez reteta fara antentul si stampila cabinetului, ii spun pur si simplu sa mearga sa cumpere un anumit medicament sau tratament sau sa mearga in sistem privat sa isi plateasca consulatiile si investigatiile", a conchis medicul Doru Culiceanu.

Acesta sustine ca nu exista nici transparenta in ceea ce priveste cheltuirea banilor care ajung la fondul de sanatate.

In aceste conditii, medicii de familie sunt decisi ca in cazul in care nu vor fi chemati la masa negocierilor, sa nu semneze pe 1 aprilie contractul-cadru cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate.

"Este o strategie a celor de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, pana nu vad o reactie a medicilor de familie, incearca tot felul de manevre ridicole. Este un fel de testare a pietei. Sunt convins ca in momentul in care medicii nu vor semna contractul-cadru, vom fi primiti la masa negocierilor", a mentionat Doru Culiceanu.

Noul contract-cadru ar urma sa intre in vigoare incepand cu data de 1 aprilie si are o valabilitate de doi ani. Societatea Nationala de Medicina Familiei a inceput deja sa stranga semnaturi de la medicii de familie care nu vor sa intre in contract cu Casa de Asigurari de Sanatate.

sursa: www.stiri.botosani.ro

«Inapoi«

COMENTARII

  1. Nu exista nici un comentariu. Fii primul care isi exprima parerea!

SPUNE-TI OPINIA

caractere ramase.