MIHAI MATEI, din Braiesti - Oameni de care avem inca nevoie!

MIHAI MATEI, din Braiesti - Oameni de care avem inca nevoie!

Mihai Matei s-a nascut pe 27 iulie 1934, la Braiesti, judetul Botosani, localitate in care a urmat si clasele primare, pentru ca apoi sa continue la Scoala Normala de Invatatori ddin Sendriceni. In perioada 1954 – 1958 a urmat Facultatea de Istorie a Universitatii "Al.I.Cuza" din Iasi.

Imediat dupa absolvirea facultatii, tanarul...

»Citeste tot articolul

Printul Charles, apropiat de Ortodoxie de un mare duhovnic nascut in Vornicenii Botosanilor!

Printul Charles, apropiat de Ortodoxie de un mare duhovnic nascut in Vornicenii Botosanilor!

Tot mai multe voci vorbesc, in ultimii ani, despre o apropiere de Ortodoxie a Printului Charles si ca acest fapt i se datoreaza Parintelui Dionisie Ignat, nascut in Vornicenii Botosanilor, un mare duhovnic al Muntelui Athos.

Mai mult, despre Printul Charles se spune ca a ridicat pe Sfantul Munte, la Vatoped, si o bisericuta...

»Citeste tot articolul

Personalitati

GHEORGHE BURAC, Vlasinesti - Excelenţa s-a născut la sat!

Autor:  
Publicat: 15-02-2011
Video (0)   Foto (1)   Comentarii (3)   Vizualizari (7816)  

GHEORGHE BURAC, Vlasinesti - Excelenţa s-a născut la sat!
GHEORGHE BURAC, la 75 de ani
Foto: vorniceneanul.ro

Gheorghe Burac s-a născut în Vlăsineşti, pe 10 februarie 1936, unde a urmat şi clasele primare, pentru ca apoi să plece la Săveni, unde se înscrie la şcoala gimnazială. În 1953 este elev al Şcolii Pedagogice de Băieţi din Şendriceni.

Cursurile superioare le va parcurge la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic de 3 ani din Iaşi, pentru ca apoi să devină student al Universităţii Al.I.Cuza din Iaşi, unde obţine licenţa în filologie.

Pe 1 septembrie 1958 este numit director al Şcolii din Avrămeni, conducând apoi Şcolile Coordonatoare din Dobîrceni, Lehneşti şi Vlăsineşti.

"Într-o discuţie cu domnul Burac l-am întrebat care sunt ingredientele unei reţete de succes a unui director de şcoală. Instantaneu, pe fondul unui zâmbet subtil, mi-a răspuns: "Ingrediente spui? Simplu! Sunt şase, după părerea mea: aprecierea şi respectul pentru toţi cei care concură la faptele  bune ale şcolii; stimularea iniţiativelor şi susţinerea lor; valorificarea tradiţiei şi îmbogăţirea ei; asigurarea unei baze materiale şi a  confortului interior care să susţină procesul de învăţământ; o relaţie bună cu administraţia locală şi recunoaşterea faptelor şi meritelor predecesorilor", scrie Lucian Manole în revista Luceafărul. 



Profesorul Burac a dobândit toate gradele didactice, iar în 1995 a fost ales membru în Comisia Naţională Consultativă pentru Învăţământul Preuniversitar din Ministerul Educaţiei, for din partea căruia primeşte şi titlul de "Profesor evidenţiat" şi "recunoaşterea meritelor din întreaga activitate", conferită de Inspectoratul Şcolar Botoşani.

Şi-a dedicat mulţi ani din viaţă pentru a scoate la lumină tezaurul cultural al Vlăsineştilor. A fost iniţiatorul şi organizatorul manifestărilor închinate împliniri a 550 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Vlăsineşti, preşedintele filialei locale a Societăţii "Crucea Roşie" şi preşedintele "Cultului Eroilor" din Vlăsineşti. A sprijinit cu toată puterea sufletului instituţiile, iniţiativele şi activităţile culturale din satul natal, mai scrie Lucian Manole, de la care mai aflăm şi faptul că Gheorghe Burac le-a oferit consătenilor câteva lucrări de referinţă: "Vlăsineşti-550- Istorie şi Contemporaneitate" (1996); "Biserica «Adormirea Maicii Domnului» Vlăsineşti-Selecţiuni monografice (2000); "Comuna Vlăsineşti- Monografie" (2005) şi "Comuna Vlăsineşti- Dăruiri etno-folclorice"(2007).

Pentru lucrarea dedicată Bisericii din satul natal, Gheorghe Burac a primit  din partea Mitropolitului Daniel "Distincţia de vrednicie".

"Este, în mod evident, o lucrare amplă şi complexă, a cărei utilitate rămâne fără dubii. Personal, am şi tras profit din lectura ei, una din cele mai instructive când e vorba de lumea satului în perspectivă mutidisciplinară şi diacronică", scrie elogios academicianul Alexandru Zub despre Monografia comunei Vlăsineşti, a profesorului Gheorghe Burac.




Pe 10 februarie 2011, profesorul Gheorghe Burac a împlinit 75 de ani, prilej cu care autoritățile locale din Vlăsineşti i-au conferit dascălului Titlul MAGNA CUM LAUDE pentru exemplara carieră didactică și educativă dedicată muncii și dăruirii pe Altarul Școlii din Vlăsinești. De asemenea, Gheorghe Burac a fost distins cu TROFEUL DE EXCELENȚĂ privind acordarea numelui Școlii cu cl. I-VIII din Vlăsinești – GHEORGHE BURAC -, DIPLOMA DE EXCELENȚĂ acordată de direcțiunea Școlii din Vlăsinești. Totodată, Titlul VIRTUTEA SĂTEASCĂ  i-a fost acordat de Editura Agata pentru demnitatea și credința cu care și-a consacrat munca și viața locului în care s-a născut pentru a-l înnobila cu contribuția sa creatoare privind cercetarea, valorificarea și promovarea bogățiilor tradiționale ca expresii ale virtuților sătești, consemnează revista vorniceneanul.ro.

Evenimentul, marcant, cu o încărcătură emoțională aparte, a fost organizat de Primăria și Școala din Vlăsinești cu prilejul aniversării onorabilei vârste a 75 de ani de viață și peste 50 de ani de carieră didactică și științifică a Domnului Profesor Gheorghe Burac, ocazie cu care a fost lansată publicația locală VLĂSINIȘTEANUL, fondată de prof. Gheorghe Burac și ing. Lucian Trufin. Publicația este editată de Primăria Vlăsinești, va apărea lunar și va cuprinde în conținutul său aspecte ce privesc preocupările primăriei, școlilor și grădinițelor de copii, instituțiilor de cultură, mediului de afaceri, tarâmul social și politic, viața oamenilor cu bucuriile și necazurile lor.



"Conceput și organizat ireproșabil, evenimentul a fost bine strunit de către inimosul primar, ing. Lucian Trufin și directoarea, Livia Ciucălău. Au participat la această aleasă adunare: prof. Mihai Matei, fost inspector genaral al învățământului botoșănean; prof. Constantin Cojocaru; prof. Georgică Manole – redactorul șef al Revistei Luceafărul; Ion Istrate – directorul Editurii Agata; prof. Lucian Manole – redactor al Revistei Luceafărul; prof. Paul Luțuc; cadre didactice și consilieri locali. Și totuși, un lucru e regretabil: lipsa de reacție a Inspectoratului Școlar Județean Botoșani la astfel de evenimente, atunci când e vorba de slujitori pe tărâmul școlii. De ce oare? Nu a fost posibil, măcar, o telegramă de felicitare!", scrie revista vorniceneanul.ro.

O comunitate care îşi respectă dascălii, o administraţie care se mândreşte cu oamenii săi. Vlăsineştii dovedesc astfel că respectul se cultivă, pentru ca generaţiile ce urmează să beneficieze de modele şi de rădăcini sănătoase.

Bucuria de a avea oameni de soi nu se compară cu nicio investiţie – pe bani europeni sau de oricare vor fi ei! -, iar diriguitorii de astăzi au misiunea de a păstra cât mai îndelung în mijlocul comunităţii astfel de oameni. Gheorghe Burac face parte din istoria unui loc, iar locul devenit istorie îşi va cinsti in timp făuritorii de bine.     


 

 sursa FOTO: vorniceneanul.ro

 

«Inapoi«

COMENTARII

  1. paula daniela flagge
    2013-01-24 14:36
    Raspunde
    1.omul cinste locul

    Am taiat lumea in lung si in lat,dar nici o priveliste nu ma fascineaza ca dealul de pe care contemplu in fiecare vara satul copilariei mele>>Vlasinesti.Are acest sat un miros si un gust de care devii dependent.Am citit monografia satului si doresc sa transmit domnului Burac mii de multumiri.Acest sat a dat atatia oameni de seama si domnia sa se numara printre ei.Ma bucur nespus ca am fost contemporana cu acest om deosebit.Cu adevarat domnul Burac cinsteste locul.

  2. paula daniela flagge
    2013-01-24 14:38
    Raspunde
    2.omul cinsteste locul

    Am taiat lumea in lung si in lat,dar nici o priveliste nu ma fascineaza ca dealul de pe care contemplu in fiecare vara satul copilariei mele>>Vlasinesti.Are acest sat un miros si un gust de care devii dependent.Am citit monografia satului si doresc sa transmit domnului Burac mii de multumiri.Acest sat a dat atatia oameni de seama si domnia sa se numara printre ei.Ma bucur nespus ca am fost contemporana cu acest om deosebit.Cu adevarat domnul Burac cinsteste locul.

  3. moruz daniel nepot
    2013-09-22 08:07
    Raspunde
    3.magnific

    incredibil,magnific domnul burac...satul copilariei mele decate ori ma intorc ma smnt mai bine ca acasa ...iubesc vlasinesti...te iubesc vlasinesti...

SPUNE-TI OPINIA

caractere ramase.