COMUNICAT DE PRESĂ - 30.04.2010

COMUNICAT DE PRESĂ - 30.04.2010 În legătură cu cerințele prevăzute de H.G. nr. 365/2010 privind sprijinul financiar acordat producătorilor de lapte grav afectați de criză

»Citeste tot articolul

Evenimente

IPS Teofan a sfintit duminica Biserica din parohia Poiana, Protopopiatul Dorohoi

Autor:  
Publicat: 15-07-2010
Video (0)   Foto (1)   Comentarii (0)   Vizualizari (1990)  

IPS Teofan a sfintit duminica Biserica din parohia Poiana, Protopopiatul Dorohoi

Biserica "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din parohia Poiana, Protopopiatul Dorohoi, a fost sfinţită duminică de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Lucrările sfântului lăcaş târnosit au fost realizate în cea mai mare parte de Ioan Ciobanu, fiu al satului.

Credincioşii din parohia Poiana şi din alte părţi ale ţării au participat în urmă cu două zile la slujba de sfinţire a Bisericii "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", a cărei construcţie a început în anul 2000 prin contribuţia credincioşilor şi, în mod deosebit, a fiului satului Ioan Ciobanu şi a soţiei sale, Fănica.

Pictura a fost realizată în tehnica tempera de către pictorul Ovidiu Preutescu din Bucureşti. De dimineaţă, ctitorii, enoriaşii şi copiii îmbrăcaţi în costume naţionale l-au aşteptat pe Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan.

Slujba de sfinţire a fost urmată de Sfânta Liturghie săvârşită pe un podium special amenajat în apropierea sfântului lăcaş. După citirea Sfintei Evanghelii, Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a rostit un cuvânt de învăţătură pornind de la cele două texte din Sfânta Scriptură citite în Duminica a VII-a după Rusalii. Explicând pericopa evanghelică a vindecării celor doi orbi şi a unui mut din Capernaum, IPS Teofan a subliniat faptul că cei tămăduiţi "au propovăduit celor din jurul lor cât de milostiv a fost Dumnezeu cu ei".

"Credinţa noastră în Mântuitorul Hristos se arată în relaţia cu cei din jurul nostru. Chemarea Bisericii este ca noi să ducem crucea celorlalţi. Prin purtarea sarcinilor unii altora mărturisim nu doar prin cuvânt, ci şi prin viaţa noastră că avem credinţă în Domnul Hristos", a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, făcând referire la Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel, citită în cadrul Sfintei Liturghii.


Lucrări realizate prin purtarea de grijă a unui fiu al satului

După Sfânta Liturghie, pr. Stelian Ciurciun, protoiereul Protopopiatului Dorohoi, a citit hrisovul de sfinţire a Bisericii "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul". Pr. Cătălin Istrate, paroh în parohia Busuioceni şi suplinitor al parohiei Poiana, a mărturisit că pentru comunitatea credincioşilor din satul Poiana "a fost cu adevărat o zi deosebită". În acelaşi timp, părintele Cătălin Istrate a amintit faptul că din anul 2006 până în prezent lucrările la biserica închinată Sfântului Ioan Botezătorul au fost realizate cu sprijinul domnului Ioan Ciobanu. "S-a tencuit la interior şi la exterior, s-a ridicat clopotniţa, s-a schimbat acoperişul, s-a împrejmuit cu gard, s-a ridicat lumânărarul, s-a pictat în interior", a spus pr. Cătălin Istrate, care a mulţumit Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan pentru prezenţa în parohia Poiana, "care numără doar 55 de case". A urmat hirotesia întru iconom a părintelui Cătălin Istrate şi conferirea Crucii Moldave de către Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei domnului Ioan Ciobanu. Părintele Mitropolit Teofan a mai acordat distincţii de vrednicie şi altor persoane care au contribuit la ridicarea şi înfrumuseţarea bisericii din Poiana, iar apoi a citit o rugăciune de dezlegare.


"Am promis că, dacă o să mă facă sănătos, voi ridica o biserică"


La final, domnul Ioan Ciobanu a mărturisit modul prin care a ajuns să se implice în continuarea şi finalizarea celei mai importante părţi a lucrărilor de la Biserica "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul". "În acest sat, ura, vrajba, cearta şi răzbunarea erau la ele acasă. Venind în vizită la mama mea şi văzând ce au putut să facă sectanţii din sufletele celor din Poiana, m-am speriat. Întorcându-mă spre Bucureşti, am fost urmat de această dorinţă de a face ceva pentru cei de aici. Atunci când vrei să faci din suflet ceva pentru binele aproapelui, Bunul Dumnezeu nu te lasă. Ajungând acasă, deşi locuiam într-un apartament cu două camere, fiind patru persoane şi neavând altă posibilitate de a ajuta biserica, am luat o hotărâre cu soţia mea de a face un împrumut în bancă, de aproape 500 milioane de lei vechi. Apoi, peste un an şi jumătate, buna mea soţie a primit o moştenire, care a constat într-o sumă de bani pe care i-am trimis aici. Timp de trei ani şi jumătate, ziua pentru mine a început la ora 4:00 dimineaţa şi s-a terminat la ora 12:00 noaptea. Mi-a plăcut să spun că nu am investit bani aici, ci multă dragoste şi credinţă. Noi am dăruit puţin bisericii, dar dragostea cu care am venit aici este nemăsurată. Am avut un moment în viaţă când am fost foarte bolnav. Şapte ani de zile a durat suferinţa mea. Pe patul de moarte am apelat cu mare încredere la mila lui Dumnezeu şi I-am promis că, dacă o să mă facă sănătos, voi ridica o biserică", a mărturisit domnul Ioan Ciobanu. La finalul programului liturgic au fost împărţite peste 1.000 de pachete cu alimente pentru credincioşii prezenţi la această sărbătoare.(Ziarul Lumina)
 

«Inapoi«

COMENTARII

  1. Nu exista nici un comentariu. Fii primul care isi exprima parerea!

SPUNE-TI OPINIA

caractere ramase.